Traian ȘTEF
O dezbatere între reflexele condiționate și gîndirea liberă
Actualitate 
Memorandumul a luat prin surprindere. Cei mai surprinși, luați pe nepregătite, au fost șefii de partide. Cei mai furioși au fost liderii partidului de guvernămînt. Declarațiile domnilor Adrian Năstase și Ion Iliescu au întrecut chiar măsura. Am înțeles de la domniile lor că nu se poate vorbi despre descentralizare sau regionalizare decît organizat, la ședințele de partid ale PSD sau la cîrciumă. Noi să îndemnăm lumea la muncă, nu să gîndească și să discute! „Moarte intelectualilor!”; „Noi muncim, nu gîndim!” Am mai auzit aceste lozinci, dar au rămas, se pare, mai mult în mintea celor ce le-au inspirat decît în aceea a celor ce le-au strigat. Ceea ce s-a întîmplat în jurul meu în săptămîna Memorandumului (8–15 decembrie 2001) îmi întărește această credință. Și că politicienii noștri de frunte (în sensul înscăunării înalte, nu al frunții înalte) nu depășesc reflexele condiționate.

Dintre parlamentarii bihoreni, s-au exprimat domnii: Liviu Maior (senator PSD), Mihai Bar (deputat PSD), Paul Magheru (deputat PRM), Ștefan Mărginean (senator PRM) și Szilágyi Zsolt (deputat UDMR). Dinspre partea administrației, domnii Ștefan Seremi, președintele Consiliului Județean Bihor (în a doua legislatură, deci cunoscînd foarte bine mecanismele administrației), Petru Filip (primarul municipiului Oradea, de asemenea la al doilea mandat), Kiss Sándor (vicepreședinte al C.J., președinte al UDMR Bihor) și Aurel Tărău, prefectul județului. Nu s-a exprimat, și aș fi dorit s-o facă, domnul Cornel Popa, deputat PNL, pe care l-am citat adesea. Declarațiile mi s-au părut interesante, deși unii au fost luați prin surprindere, nu prea știau despre ce e vorba și au spus ce au crezut că dă mai bine, mai ales pentru partid. „Eu sunt un soldat disciplinat al partidului și, atîta timp cît partidul nu socotește oportună nici o schimbare majoră în ceea ce privește împărțirea administrativă a țării, consider aceste demersuri fără obiect” (Bihoreanul, 12–18 dec. 2001). Clar. Altele erau însă în inima domnului Mihai Bar cînd avea funcția de președinte al Consiliului Județean și cînd critica Guvernul (CDR-PD-UDMR) pentru centralism. Acesta este rezultatul votului pe liste: dacă nu zici ca noi, dacă nu ești soldat credincios, se taie. Domnul Liviu Maior a redevenit, de asemenea, soldat credincios după ce, cu o săptămînă înainte, publicase în ziarul Crișana un text unde apăra programul lansat de dl. Ioan Rus, în partea care discuta descentralizarea și afirma existența unor diferențe regionale și a specificului ardelean. Declarația domniei sale este destul de contradictorie pentru a mi se părea și sinceră: „Această nouă găselniță (sublinierea mea) apărută acum este în totală contradicție cu dezbaterile privind viitorul Europei. De altfel, țara noastră are un cadru legislativ privind dezvoltarea regională (atunci mai e nouă găselnița? n. m., T. Ș.). Băieții care au semnat acest memorandum sau cum s-o mai fi numind el ar face mai bine, și pentru ei, și pentru mediile din care provin, să pună mîna pe carte și să lase dezvoltarea regională în seama celor care au acumulat deja suficient de multe informații la acest capitol. Politica regională e una economică și socială, nu un demers politic care să adreseze poporului îndemnul: Regionalizați-vă!” Dar dacă România are deja un cadru legislativ în domeniu și oameni cu informații suficiente, de ce atîta mînie proletară din partea prim-ministrului și președintelui? Iar că politica…nu e, la noi, un demers politic, parcă vedem, dar o să mai căutăm și prin cărți că sîntem băieți tineri (vai de tinerețile noastre!) și dedați cu cititul. Domnului Paul Magheru, prorector și profesor de literatură universală la Universitatea din Oradea, parcă îi pare rău să ne vadă, pe Al. Cistelecan și pe mine expuși. În momentul în care i s-a cerut declarația nu citise, cred, Memorandumul, pentru că altfel nu spunea că îi „repugnă orice descentralizare pe criterii etnice, cu atît mai mult cînd este vorba despre regionalizarea țării”, deși „se pronunță pentru descentralizare administrativă”. Cît despre noi, se îndoiește de sentimentele noastre bune (ale mele și ale lui Cistelecan) și crede că nu mai avem cu ce ne afișa în ultimul timp decît cu prostii. Oricum, dl. Magheru nu sesizează nici procuratura, nici alte instituții, cum o fac maimarii partidului său, pentru că știe, cred, mai bine decît Mitzura Arghezi, de ce nație sîntem ( nu că mi-ar fi rușine dac-aș fi ungur) și tocmai că nu umblăm cu prostii. Szilágyi Zsolt este în totală contradicție cu șeful său de filială, dl. Kiss. După tînărul deputat: „Avînd în vedere că declarația emană de la intelectuali de marcă, români și maghiari, și c㠄Provincia” a dovedit că este un atelier bine cunoscut și consacrat, consider că este o inițiativă demnă de luat în seamă. În fond, Uniunea Europeană se constituie din regiuni și nu din state centralizate”(Bihoreanul, loc cit.). Dl. Kiss: „Cînd deja lucrurile s-ar liniști întrucîtva și ar începe să se miște, întotdeauna vine cineva să le încurce. Am aflat și eu din presă despre demersul lor, însă, sincer să fiu, mă interesează mai întîi de toate, ca pe orice om de bună credință al acestei țări, ca treburile să meargă bine, iar dacă toate merg bine, orice demers asemănător cu cel al intelectualilor amintiți își va găsi în mine cel mai mare dușman”(Crișana, 12 dec.2001, sub titlul: Cu mintea tulbure pe Constituție călcînd). Într-adevăr, domnului Kiss toate îi merg bine, are fler în afaceri, obținu fonduri pentru o fabrică de lactate, este un aliat de nădejde al PSD și tocmai schimbară, împreună, vice-primarii municipiului, iar cît cu dușmănia, doar nu s-o pune bine cu noi chiar acum cînd alianța PSD-UDMR dă roade și pentru dînsul. Dl. senator Ștefan Mărginean este o enigmă. Nimeni nu-l cunoaște, se aude doar că ar fi fost ofițer, dar nu se știe dacă de Securitate sau la M.A.N. Declarația este la fel de enigmatică: „De fapt, autorii acestui proiect încearcă marea cu degetul, pentru a vedea reacția populației la o astfel de inițiativă. Dintre toți intelectualii aceștia, cel mai român este Sabin Gherman” (Bihoreanul, loc cit.). Așa o fi. Românismul domnului Gherman are un admirator declarat în PRM.

Din cu totul alt unghi privesc lucrurile politicienii cu funcții în administrația locală. Domnul Petru Filip a fost ales în funcția de primar al Oradiei în 1992 și în 2000. Are, deci, destulă experiență în domeniu, are contacte cu primari europeni, cunoaște datele economice, financiare, sociale din municipiu, este un om politic discret deși deține și funcția de președinte al PD Bihor. Opinia sa este c㠄nu suntem pregătiți pentru o astfel de dezbatere”. Analiza sa, ca și a domnului Ștefan Seremi, de asemenea unul dintre liderii PD Bihor, mi se pare echilibrată și realistă: „Perceptele de federalizare și regionalizare, sau regiuni, ca structuri organizatorice actuale, sunt două concepte care, la nivel european, sunt tratate în mod diferit în diferite state. Noțiunea de federalizare implică o altă structură statală. State federale există și în Europa, de la Germania și Austria pînă la Elveția și Belgia. Sunt unele state care acceptă principiul regional, al structurilor regionale care să dea posibilitatea dezvoltării administrative unitare ținînd cont de anumite caracteristici zonale sau regionale. Acest principiu, din punctul de vedere al structurilor Comunității Europene, este o noțiune administrativă la modă, utilizată în relațiile regionale, între regiuni ale diferitelor țări. Din acest punct de vedere, al administrației publice locale, abordarea elementelor de dezvoltare regională nu ar trebui să aducă atingere ideii de stat unitar” (Ziua de Ardeal, 15 dec. 2001). În continuare, dl. Petru Filip observă că subiectele acestea produc oarecare neliniște și că nu este momentul potrivit pentru dezbateri de acest fel, neavînd nici asentimentul forțelor politice, nici al cetățeanului de rînd. Discuția este trimisă în viitor, după cîteva generații, cînd vom fi intrați deja în structurile europene și cînd clasa politică și oamenii obișnuiți e posibil să ajungă la o altă concluzie. Mult mai direct este domnul Ștefan Seremi, excluzînd, însă, ideea federalizării pe care o consideră o absurditate: „Dacă ar fi vorba despre o descentralizare care să confere o mai mare autonomie administrațiilor publice locale, aceeași pentru Ardeal, Banat, Moldova sau Muntenia, personal, eu aș fi pentru o astfel de descentralizare. Veniturile realizate în județe să fie utilizate într-o mai mare măsură pe plan local. Aceasta nu înseamnă ca toți banii să rămînă în județele care i-au colectat, căci trebuie ajutate și cele mai puțin dezvoltate, inclusiv cu programe finanțate cu fonduri de la Comunitatea Europeană. Eu sunt totuși de părere că cea mai mare parte a resurselor financiare locale trebuie să rămînă în județele care le-au produs. În acest mod, fiecare județ ar avea circa 80% din cît ar produce, restul fiind cedat pentru bugetul centralizat. Nu e normal ca o administrație care se preocupă să crească veniturile proprii să fie tăiată de la veniturile bugetului național numai pentru că ar avea venituri proprii prea mari. În România, capacitatea oricărei administrații locale se reflectă doar în primul an de după alegeri, fiindcă, după repartizarea etatistă, centralizată, a fondurilor, conform unei concepții ce datează de pe vremea lui Stalin, administrațiile locale nu mai au nici un interes să aibă venituri mari.” (Ziua de Ardeal, loc cit.)

Presa a făcut sondaje în stradă în legătură cu ideea regionalizării. Ideea nu e considerată rea, pentru noi, ardelenii, ne-ar avantaja, spun majoritatea, dar există îndoieli că s-ar găsi în acest moment mințile luminate care s-o înfăptuiască. În timpul unei emisiuni de o oră la postul local de televiziune, descentralizarea a fost susținută inclusiv de un ofițer originar din Oltenia și venit la ordin și stabilit în Oradea. O altfel de regionalizare, însă, decît aceasta, reprezentată de județe, are și nu are susținere. Există o ambiguitate a opțiunii datorată necunoașterii clare a modelelor, pe care și eu o mărturisesc. Există, însă, și o disperare, mai ales a tinerilor, care spun răspicat că numai cu sentimentul unității naționale sau cu punctul unu din Constituție nu se poate trăi. Oamenii s-au obișnuit, apoi, cu identitatea dată de județe și le-ar fi mai greu să-și caute o alta, după regiunile de dezvoltare, altele decît provinciile istorice sau „țările” medievale.

Constatarea mea este că ardelenii (bihorenii) nu mai acceptă demagogia naționalistă (și votul pentru Vadim Tudor a fost dat din alte rațiuni) și sperietorile cu unguri, că se dorește descentralizarea administrativ-financiară a cărei întîrziere exagerată poate genera o frustrare mai puternică decît orice idee de unitate națională. Oare ce e de luat în seamă, în primul rînd, de către un guvern responsabil: declarațiile de dragoste de patrie, de unitate și suveranitate din sloganurile de genul „Murim, luptăm, Ardealul apărăm” sau supărarea din spatele unor apelative precum „sudist”, „mitici” (care ne iau banii?). Mai are rost să translăm toate discuțiile responsabile despre soarta României spre un patriotism romantic, cînd excelențele tinere și oamenii în putere pleacă din țară, cînd anual în clasele I vin cu 30% mai puțini copii, cînd mor mai mulți cetățeni români decît se nasc, cînd bolile cronice au cuprins toată populația? Frustrarea unui ardelean, care lucrează în două sau trei locuri pentru a trăi mai bine și plătește noian de taxe și impozite care merg în alte părți (nu numai în alte regiuni, ci în buzunare sparte sau necinstite) și nu se mai întorc spre comunitatea din care el face parte, poate deveni disperare. Și nemulțumirea că i se stabilesc astfel de impozite și taxe undeva unde cuvîntul lui nu ajunge. Atunci nu se va mai gîndi că a avut în familie memorandiști care s-au adresat Împăratului, ci va înjura Bucureștii. Dacă guvernanții privesc cu ușurință aceste lucruri, ca și reprezentarea politică a ardelenilor (să nu uităm că partea aceasta de hartă s-a colorat mereu altfel), ideea de unitate națională s-ar putea goli de conținut. Pe guvernanții noștri îi preocupă, însă, cum să ne sucească mintea și cum să ne închidă gura, prioritară fiind problema „reproducerii la femeile în vîrstă”, după cum mi-a fos dat să citesc cu uluire într-un program național elaborat de actualul minister privind reforma în spitale și care seamănă perfect cu rezumatele de la sfîrșitul ședințelor de partid comunist bazate pe doi termeni: a trebui și a controla.

TRAIAN ȘTEF s-a născut în 1954, la Brădeț, jud. Bihor. Este redactor la revista Familia. Despre mistificare (eseuri), Oradea, 1997.


2002.00.28.

articolul în format *.pdf