Paul DRUMARU
Scrisori din Transland
 
Dragul meu Armagedon!
Am aflat din Adevărul că te-ai născut și vreau să-ți urez viață lungă, frumoasă, bună și îmbelșugată, o să mă înțelegi tu peste vreo doi- trei ani, cînd o să intrăm – o să intrați adică, sau și mai bine: o să intre (ei, ceilalți) – cînd așadar o să se intre în NATO și în UE și o să ne alfabetizeze, adică o să ne pună în rînd și o să dea un șut în Z, de-o să cadă tot alfabetul în nas, acuma însă doresc ca micile mele rîndulețe să te adie ca un vîntișor miresmat, cum de bună seamă că ești și tu, căci abia ai descins pe Pămînt, nu mă îndoiesc că știi încă mai multe despre viața de Acolo decît despre asta deAici, de la bipezii și patrupezii și maionezii aceștiia, căci ești încă în puterea amintirii acelui Loc, poate o să afli cîndva că au pățit-o și alții, pe unul îl chema Pișulică și fusese înger, pe altul îl cheamă și-acuma Micul Prinț, au pățit-o, zic: s-au născut – Pișulică de pildă venea direct din Rai (dintr-ăla jidovesc, bineînțeles, că doar Ițic îl chema pe Părintele lui, care l-a scris în Carte, în Cartea Raiului, cum altfel!), Prințul avea o planetă și o floare și o capră (capra vecinului!), care nu era capră ci oiță, mieluț și un șarpe care înghițise o pălărie sau invers (dar asta nu-i nimic, azi umblă printre noi destui șerpi cu pălărie, înainte purtau șepci, băscuțe, dar le-au crescut și picioare, umblă, ba și ceea ce le încape lor pe mînă face picioare, de asta s-a născut tot acum și pruncușorul Sov), avea, zic, o planetă, mică, micuță, un asteroid – iar Părintele lui era un Aviator care a dispărut în Marea Repetiție Repetiție Generală, a doua, deci, cum se zicea pe vremea mea, Vizionarea, adică postrepetiția pentru ștabi, în repetiția generală a ceea ce urmează, zice-se, să se petreacă pe cîmpia al cărei nume îl porți, așa că eu îți urez să nu fii acolo, decît cu numele, că asta nu poți s-o eviți, dar tu să nu care cumva să fii acolo, să nu te lași călcat în picioare nici de armiile Binelui, nici de găștile Răului, să nu pățești ca Waterloo, care pe deasupra mai era și proprietate privată, așa că bine a făcut belgianul care a dat în judecată statul francez, după două sute de ani, pentru pagubele provocate de corsicanul ăla mic și gras, care-și ținea mîna băgată sub rever, la fel ca Stalin, țarul tututor sovieticilor, care v-a dus în Siberia, așa cum Hitler v-a dus la gazare și Antonescu la Bug, apropo, știi că și lui Stalin, și lui Hitler le plăceau trandafirii galbeni (culmea e că și mie îmi plac: oi fi avînd gena aia Y, de asasin? nu știu, eu nu omor decît gîndaci de bucătărie, care-n Regat se cheamă Ruși și pe la mine, unde m-am născut eu, le zice Șvabi – cum nu-i puteam stîrpi, m-am uitat într-o enciclopedie și am descoperit că în Africa aceeași specie atinge și cîte 10 cm și e ținută, ea, specia, departe cu ajutorul frunzelor de piretru, acum nu găsesc, dragă, nici măcar piretroide, m-am gîndit să rog pe cineva, vreun atașat cultural de prin Kenya, să-mi aducă un sac cu frunze dintr-astea, dar n-am pe nimenea la Externe, adică am un fost coleg, căruia i-am pierdut însă urma, nr. de tel. îl am, dar mi-e tîrșă să sun, cine știe ce crocodil intră pe fir, așa că-i ucid cu mîinile goale, cineva mi-a recomandat ceva ce se cheamă Regence, oricum, am fost la magazinul pentru animale și am cerut rejans și mi-au dat o fiolă mititică, cică e pentru gîndacul de Colorado, 1 fiolă la 15 l apă, dar eu s-o diluez în 2 l, într-o sticlă de Cola, la primăvară am să și încerc, administratorul blocului zice că fiu-său a stropit peste tot și de 1/2 an nu mai are gîndaci – nu mi-e rușine să recunosc că eu am, și în telenovele, și în trillere i-am auzit pe sud- și nordamericani vorbind despre bogătașii care n-au nici măcar gîndaci, deci toată lumea are, mai puțin cei avuți, care probabil că se înrudesc toți între ei, sînt toți kenyoți, de pildă Prim Ministrul Nostru cred că nu are în nici una din casele alea care de fapt nici nu-s ale lui, ci ale bunicii mele Etti Rosner, dar am zis că le are pt. că am citit asta în Raportul Armagedon II sau III, mă rog, nu contează, Părintele tău, care ți-a dat numele știe mai bine, există I, II, III, IV, și ce: Ludovicii cîți au fost? eu m-am oprit la luchenț, căci așa se chemau prin anii șaizeci ai veacului trecut pantofii de damă cu toc-cui: luchenți, nevastă-mea purta dintr-ăștia, 15 cm aveau tocurile, le adusesem eu de la Buc., atașați la niște pantofi gri, alerga pe tocurile astea de crăpau de invidie colegele ei, ea fiind orășeancă dintr-a n-a generație, mă rog, de cînd există orașe în Moldova de Sud iar ele „niște țărănci” nesărate, umblau ca niște rațe-n cipici, știi tu, Armagedoane, locuiam pe vremea aia cam pe unde stați voi, la Iași, în Tîrgul Cucului, la madam Solomon, care avea un băiat, Buma și o fată, Roza și a plecat la Palestina, de unde ne-a scris – o singură dat㠖 o scrisoare: „...în familia mea care m-a întîmpinat acilea erau 15 buc. industriași” și în casa căreia, naționalizată, desigur, mai locuiau niște rude, duse și ele, apoi, într-o magazie din curte familia Lingurar, el, ea și un copil cu numai vreo șase luni mai în vîrstă decît tine, de ajuns ca să uite de unde venea, și la etaj unul Talpă, care zbiera zilnic apropo de jidani și țigani, pînă ce l-a băgat în spital țiganca fix cu parul cu care voia să-i rupă el șalele, în Tîrgul Cucului deci, în cap de deal, într-o odaie care avea o chiuvetă din care apa curgea direct pe podea și iarna înghețau rufele în balie pînă să termine nevastă-mea cu spălatul și unde era mereu cîte cineva, mulți, în vizită, poeți, securiști deghizați în versificatori ajunși după aceea celebri și limacși, ei da, dîrele lor argintii îmi evocă la maximum vremurile acelea în care beam Cuba Libre și vream să mergem să-l ajutăm pe Fidel și ziceam „una flor para Camillo”, de aia mă apucă azi dracii cînd văd ce succes are cîntecul ăla despre El Comandante Guevarra, culmea e că-i așa de frumos, ei bine, Armagedoane, în josul străzii Brîndușei era o casă mare, o curte mare în care sălășluiau o mulțime de-ai tăi, dimineața, cînd coboram spre tramvai, ieșeau pruncușorii – eu mai fumam pe atunci și pe strad㠖: „Dă și mie un chiștoc, să-i trăiască franțuzoaica”, și, ce să fac, le dădeam, poate că mă luau de fraier, dar cum în lb. germ. fraier înseamnă logodnic și cred că vine de la frei, adică liber, nu-mi pare rău...) Aici, scumpete, mă opresc, deoarece n-am dreptul decît la 6000 de bătăi – și, dacă-oi mai fi pe-aci și în martie, am să reiau transmisia atunci...)

Să fii iubit!

PAUL DRUMARU s-a născut în 1938, la Alba Iulia. Este scriitor, traducător. Transland - Poeții mei maghiari (2 vol.), București, 1999.


2002.01.23.

articolul în format *.pdf