CSOMA Botond
Regionalizare versus centralizare
Actualitate 
Inițiativa unor intelectuali ardeleni de a reforma structura administrativă a țării prin crearea unor regiuni a generat o dispută aprigă atît la nivel politic cît și în presă. Memorandumul transmis Parlamentului și principalelor partide politice se dorește a fi un document pragmatic a cărui idee de bază este delegarea unor competențe legislative și administrative unor consilii regionale, alcătuite la nivelul regiunilor de dezvoltare deja existente sau la cel al regiunilor istorice din România. În opinia semnatarilor Memorandumului, acest demers ar avea drept efect diminuarea corupției și a birocrației existente la ora actuală și ar conduce la o eficientizare a sistemului administrativ. Realizarea acestor deziderate ar înlesni și aderarea României la U.E.

Reacția actorilor politici și a unor lideri de opinie a fost cel puțin bizară. Prin utilizarea unor calificative jignitoare la adresa semnatarilor, ei au eliminat din start posibilitatea unei abordări lucide și lipsite de patimi. Ca și cum dacă o persoană are o părere diferită privind organizarea statală sau administrativă a României trebuie să fie neapărat tîmpită sau, în cel mai bun caz, dubioasă, motivată de niște interese oculte.

Această intoleranță care se manifestă pe piața ideilor se bucură de o tradiție bine înrădăcinată în mentalitatea autohtonă. Să ne amintim numai ce scandal s-a iscat în urma încercării unor istorici de a întroduce manuale alternative de istorie. Există niște subiecte tabu în legătură cu care nu se poate iniția o dezbatere publică. Dacă, totuși, cineva încearcă să o facă, se consideră că a comis un sacrilegiu, fiind după aceea stigmatizat și marginalizat. Această atitudine se manifestă mai ales cu privire la opiniile critice care vizează subiecte istorice sau de organizare statală și care contravin punctelor de vedere majoritare din domeniul respectiv.

Această intoleranță reprezintă, în parte, efectul unui spirit gregar, moștenit din perioada totalitară. În cadrul ei putem identifica de multe ori elemente de factură leninistă, precum „cine nu e cu noi este împotriva noastră”. Prin astfel de metode se încearcă reprimarea oricărui spirit critic privind anumite subiecte bine deteminate. În această dispută se invocă de multe ori interesul național. Bineînțeles că numai acei inși cunosc adevăratul interes național care se înfurie la auzul unor opinii diveregente, ceilalți fiind, fie niște „rătăciți”, fie niște intelectuali frustrați care nu s-au realizat profesional și acum vor să capteze atenția marelui public, după cum amintea dl. Dâncu la o emisiune televizată. Desigur, merită adăugat că cele enunțate mai sus țin și de o cultură politică și de un spirit civic care la noi sînt destul de firave.

Din păcate, la nivelul subconștientului colectiv, orice demers care are drept scop înființarea unor noi entități administrative sau politice este identificat cu o inițiativă care ar putea să afecteze integritatea teritorială a României. Desigur, se poate discuta dacă noile entități politice și administrative propuse de memorandiști ar fi viabile sau nu. Se poate pune întrebarea dacă nu cumva aceste noi structuri ar spori corupția și birocrația. Cum au spus-o și semnatarii lui, acest Memorandum nu este bătut în cuie, prin lansarea lui s-a dorit numai inițierea unei dezbateri publice în conformitate cu criteriile republicanismului care înseamnă guvernare cu consimțămîntul celor guvernați și cu cele ale democrației participative. Cum era de așteptat din partea unor actori ai scenei politice, reacția a venit pe plan național. S-a dat alarma că această propunere va distruge unitatea națională, rodul luptei seculare a românilor de pretutindeni. S-a spus că pentru realizarea idealului național al Marii Uniri au murit mii de români. Da, este perfect adevărat. Nu pot însă să concep că unii oameni politici nu pot să înțeleagă că o reformă a sistemului legislativ și administrativ nu înseamnă implicit distrugerea unității naționale și sfîrtecarea României în entități teritoriale mai mici. Nu cred că cineva ar dori acest lucru. Această abordare falsă prin recurgerea la argumente de ordin istoric nu face altceva decît să diabolizeze orice inițiativă care vizează anumite schimbări în structura statală a României. Distinșii oameni politici ar trebui să aibă atîta putere de judecată încît să fie capabili să facă distincție între două chestiuni diferite. Numai că, prin fluturarea stindardului național, se poate înlătura într-o manieră extrem de eficientă orice discuție privitoare la structura administrativă și statală a țării. De exemplu, se poate trece sub tăcere nemulțumirea unor județe manifestată în legătură cu sumele primite de la bugetul central al țării, care sînt mult mai mici în raport cu sumele pe care aceste județe le-au vărsat la bugetul de stat. De asemenea, se poate pune botniță acelora care se arată indignați de centralismul practicat de București. Iată cum idealul unității naționale a ajuns să reprezinte pentru unii oameni politici simple mijloace de manipulare a opiniei publice prin exaltarea unor pericole imaginare. Ar putea oare cineva să creadă că sistemul federal de organizare statală a Germaniei ar afecta cu ceva unitatea națională a germanilor?

O altă nedumerire a fost exprimată de dl. Adrian Păunescu, căruia nu-i venea să creadă că anumite persoane, în Transilvania de exemplu, pot avea o identitate regională transetnică. Structura identitară a unei persoane are mai multe niveluri. Este posibil ca la un anumit nivel o persoană să aibă o identitate regională lipsită de baze etnice, acest fapt neînsemnînd desigur renunțarea la identitatea fundamentată pe elemente etnice sau naționale. Cele două identități pot să coexiste. Nu mi se pare incredibil ca un român sau maghiar din Transilvania cu o conștiință națională bine definită să aibă și o identitate transilvană transetnică. Această identiate transilvană ar putea contribui la ameliorarea relațiilor interetnice și la sporirea încrederii reciproce. În pofida unor opinii contrare, am convingerea că o astfel de identitate transilvană nu ar îmbrăca forma unui orgoliu excesiv îndreptat împotriva românilor din restul țării.

Destinatarii principali ai Memorandumului au fost partidele politice, care, în marea lor majoritate, mai puțin UDMR-ul, au exprimat opinii ostile. Ele nu vor adopta o altă poziție pînă cînd prin exaltarea unor slogane patriotarde se pot cîștiga voturi importante. În acest sens ar fi util ca inițiative de acest gen să fie adresate în primul rînd electoratului. Societatea civilă ar putea să aibă un rol important în acest demers. În acest fel, cetățenii României s-ar putea pronunța asupra oportunității unei astfel de inițiative. Totodată, aceasta este singura modalitate prin care s-ar putea exercita o presiune asupra elitei politice să adopte o poziție mai rezonabilă în legătură cu această chestiune. Abordarea Articolului 1 din Constituție privind caracterul național și unitar al statului român de către unii semnatari ai Memorandumului, făcută prin declarații ulterioare, reprezintă o greșeală, pentru că creează anumite confuzii privind intenția memorandiștilor. Această problematică ar trebui tratată în cadrul unui demers distinct.

Cunoscînd climatul politic și civic autohton, ne putem aștepta în continuare la reacții agresive. Văzînd îngîmfarea guvernanților, nu pot însă să nu mă întreb: oare Dl. Năstase este așa de sigur că lista „rătăciților” nu se va îngroșa?

CSOMA BOTOND s-a născut în 1975, la Cluj. Este colaboratorul revistei Interetnica din Cluj. Reflexii asupra emigrării, Interetnica, 2001 august; Vigilență națională, Interetnica, 2001 septembrie; Politika és/vagy erkölcs (Politică și/sau etică), Szabadság, 2001 decembrie.


2002.01.23.

articolul în format *.pdf