Hermann FABINI
Există o aroganță a puterii
Actualitate 
Într-unul din numerele din decembrie 2001 ale revistei 22 doamna Alina Mungiu-Pippidi, o specialistă în sociologie cu mare reputație în cercurile intelectuale din București, a publicat un articol care a reprobat, parțial în ton sarcastic și ironic, Memorandumul unor intelectuali români și maghiari din Ardeal cu tema: regionalizarea României. Poziția exprimată în acest articol mi s-a părut că nu este la nivelul temei abordate. Deoarece consider că tema regionalizării este esențială pentru dezvoltarea viitoare a României, am conceput articolul de mai jos în limba română și l-am trimis redacției revistei 22 spre publicare. De la secretariatul revistei am aflat că articolul a ajuns la redacție, nu a fost însă publicat și nu mi s-a comunicat nici un fel de luare de poziție a revistei. Am rămas cu impresia că la nivelul unor intelectuali cu orientare liberală din București există anumite tabuuri care nu se doresc a fi discutate. Avînd impresia că asanarea structurală a societății românești este o condiție esențială în drumul României din zona distrugerilor produse de comunism către o societate democratică, m-am hotărît să ofer acest articol spre publicare revistei Provincia. Menționez că traducerea germană a articolului a apărut în numărul din 21 februarie a.c. al cotidianului Allgemeine Deutschen Zeitung für Rumanien.

Am citit cu atenție articolul doamnei Alina Mungiu-Pippidi intitulat Joaca de-a regiunea din revista Dvs. [este vorba despre revista 22 – n. red.], nr. 51, 18-24 decembrie 2001. Am ajuns la concluzia că atît abordarea temei, cît și vocabularul folosit nu corespund temei analizate. Se vorbește de „parlamente regionale sau cine știe ce parascovenie”, de „ignoranța și amatorismul” autorilor și de faptul c㠄e deplorabil că, în loc să discutăm despre realitate și lucruri concrete care se pot face, discutăm despre provocări precum acest memorandum și e regretabil că, din teribilism și dorință de publicitate, oameni poate bine intenționați semnează asemenea documente”.

Chestiunea în cauză nu este poate așa de simplă cum o prezintă autoarea, ea nu poate fi redusă, după opinia mea, la dorința unui grup restrîns de intelectuali de a lansa o provocare, consider că aici este atinsă o problemă structurală de importanță majoră pentru țara noastră. Cu alte cuvinte, problema funcționării statului în sensul unui stat democratic este strîns legată de existența unor structuri la toate nivelurile – comună, județ, stat (în Franța comună, departament, regiune, stat; în Germania comună, cerc, land, federație) – care să aibă elemente de autoreglare, respectiv autorăspundere, celule care printr-un feedback să-și optimizeze în mare parte singure evoluția.

Una din caracteristicile sistemelor politice autoritare, atît de tip fascist, cît și a celor de tip comunist, este eliminiarea acestor structuri autoreglate, în scopul manipulării mai ușoare a masei populației. În esență, multe din distrugerile produse de comunism în țara noastră pot fi identificate ca distrugeri ale unor structuri viabile de felul celor menționate.

În perioada 1962-1968 am lucrat ca arhitect stagiar și apoi ca arhitect șef la primăria din Mediaș, care aparținea atunci Regiunii Stalin, ulterior Regiunea Brașov. Pe atunci transmiterea legilor de la capitala regiunii în teritoriu se făcea prin ședințe trimestriale în diferite orașe ale regiunii, existînd un schimb de experiență funcțional dintre centrul regiunii și teritoriu. Prin reforma administrativă din 1968 aceste structuri au fost desființate, nefiind înlocuite cu structuri la fel de funcționale dintre capitală și județe. Îmi aduc bine aminte că am considerat atunci, la prima vedere, reforma administrativă ca un mijloc de desființare a Regiunii Autonome Maghiare, dar, mai important, pe de altă parte, ca un instrument de dominare mai ușoară a teritoriului țării de către conducerea de partid, respectiv de către Nicolae Ceaușescu, în sensul dictonului „divide et impera”.

Atîta timp cît asistăm la „Jocul de-a democrația” din capital㠖 formulare făcută cu toată răspunderea și tristețea proprie subiectului – nu trebuie să ne mire foarte mult „Jocul de-a regiunea”. Ce înțeleg prin „jocul de-a democrație”, vreau să explic pe scurt printr-un exemplu. Cotidiene de mare tiraj prezintă fapte de corupție, furturi de sute de mii, poate milioane de dolari, escrocherii la o scară inimaginabilă pentru simplul cetățean, încălcarea legii la proiecte ale guvernului; dar toate aceste dezvăluiri nu duc nici la condamnarea făptașilor și nici la condamnarea ziarelor care publică astfel de informații, să nu mai vorbim de căderea unui guvern. Reacția perceptibilă pentru cetățeanul de rînd este: latră cîinii, iar caravana trece. Există o aroganță a puterii, manifestată la toate guvernările după 1989, care sfidează orice control dinăuntru sistemului. În limbajul de mai sus, se constată lipsa în foarte mare măsură a unui feedback, care să elimine fapte de corupție, imoralitate și încălcarea legii. Avem de-a face cu o clasă politică fără mecanisme de autocontrol, structuri politice care nu au capacitatea de autoreglare.

Mi se pare în această situație normal ca să apară dorința în populație de a avea în provincie structuri care să permită o participare la luarea deciziilor, structuri care se pot opune fatalității unor decizii centraliste, care au caracterizat de altfel majoritatea perioadei de dictatură comunistă.

Găsesc legitimă și necesară inițiativa intelectualilor autori ai memorandumului pentru o discuție pe această temă fără iritare și încărcătură emotivă, liberă de frică, presiuni, insinuări și jigniri, discuție care nu trebuie să se finalizeze foarte repede și care are ca scop schimbarea în timp a conceptelor celor care în viitor vor fi în poziții de conducere.

Această discuție nu pune sub semnul întrebării statul suveran, unitar și indivizibil, ci, dimpotrivă, numai un stat cu structuri funcționale va putea să reziste presiunii de integrare în Comunitatea Europeană în sfera economiei, societății și culturii. De altfel, discuția este necesară și în vederea elaborării unui concept pe termen lung pentru românii care trăiesc dincolo de Prut.

Ceea ce trebuie să ne preocupe astăzi mai mult decît orice altceva este faptul că societatea noastră trebuie să devină din nou funcțională și atractivă în sensul unor celule viabile, care să permită o existență participativă a individului în societate. Pentru mine, simptomul cel mai evident al lipsei de funcționalitate a structurilor sociale actuale este emigrarea elitelor și a tinerilor cu studii superioare din lipsa unei perspective de viitor și acceptanței în societate. Și problema demografică a țării poate fi văzută în acest context.

Din unghiul de vedere schițat, această discuție nu este una pur teoretică, dimpotrivă, consider că este o condiție esențială legată de pregătirea țării noastre în vederea integrării în comunitatea țărilor europene.

HERMANN FABINI s-a născut în 1938 la Brașov. Este profesor, arhitect, senator liberal al Parlamentului României. Sibiul gotic (monografie), București, 1982 (în germană în 1989); Biserici fortificate din Transilvania, Leipzig, 1985; Atlasul bisericilor fortificate, vol. 1 – Sibiu, 1999, vol. 2 – Heidelberg, 2000.


2002.03.08.

articolul în format *.pdf