Ovidiu PECICAN
Ce mai face provincia…
Observator 
Conform ziarului Ziua de nord-vest din 24 aprilie a.c., liderul PNȚCD-Bihor, dl. Constantin Jurcă, a declarat c㠄Județele din Ardeal sînt copiii vitregi ai Guvernului PSD”. El acuză practica partidelor de a impune în fruntea listelor parlamentare candidați din capitală sau din partea sudică a țării. „În Ardeal, șoselele sînt cele mai proaste. Guvernul nici nu se gîndește că pe lîngă Autostrada Magistrală 9, care trece prin Moldova, și Magistrala 4, care cuplează partea sudică a țării de București, ar fi necesară o autostradă și în Transilvania”. Dl. Jurcă se referă și la politicile fiscale ale guvernului actual, observînd c㠄Dintr-o contribuție de peste 4.000 miliarde de lei la bugetul de stat, Bihorului îi revin mai puțin de cinci procente”. În concluzie, „Subsidiaritatea, unul dintre principiile de bază ale Uniunii Europene, este necunoscută pentru conducătorii de azi ai României”.

Joi, 9 mai, la Cluj s-a lansat primul număr al „săptămînalului pentru bărbați” Gazeta de Cluj. În editorialul său intitulat Vrem o altă țară, directorul noii publicații, ziaristul Liviu Man – director și la Ziua de nord-vest – spune: „Ne-am săturat de București. Nu de România. Cu toții ne-am săturat să plătim impozite peste impozite, bani care sînt ori redistribuiți în Oltenia sau Moldova, ori se îngrămădesc în Capitală. La aproape 13 ani de la căderea comunismului, nimic nu s-a schimbat în mentalitatea birocraților bucureșteni. […] Asistăm la o dictatură a capitalei în toate domeniile. Care este soluția? Regîndirea României într-un stat federal, într-un stat unitar, dar în care regiunilor să li se confere puteri sporite – rămîne de văzut. Dar discuția trebuie pornită fără inhibiții și frică”. Pagina 2 a acestei publicații de 24 de pagini are ca titlu: Ne-am săturat de București, iar pagina 3 Transilvania jecmănită. Ambele sînt dedicate discutării comparative a PIB-ului pe locuitor, a salariilor și a altor aspecte ale dezvoltării social-economice transilvănene printr-o raportare strînsă, bazată pe statisticile oficiale, la situația de peste munți. Autorii acestui grupaj sînt Romana Chișu și dr. Adrian Cimpoieru, doi tineri jurnaliști cărora le aparține inițiativa acestei premiere.

2002.04.28.

articolul în format *.pdf