Interviu cu scriitorul Petru Dumitriu
„Eu propun federalizarea României”
Observator 
– Domnule Petru Dumitriu, am auzit o teză a dv. privind „federalizarea” României (teză care v-a atras și o anume răceală din partea unei importante redacții literare bucureștene). În ce constă această idee?
– E simplu. Eu propun să se facă un parlament la Iași, unul la Cluj, unul la Craiova, unul la Timișoara și unul (al Munteniei) la București sau Tîrgoviște, plus cel național la București. Ăsta e sistemul american, sistemul elvețian, sistemul german. Și eu văd că America e țara conducătoare a omenirii azi!

– Adică să facem „landuri”...?
– Sau cantoane, ca-n Elveția. Dar de ce „landuri”? „Țări”: Țara Ardealului, Țara Moldovei...

– Riscante opinii.
– De ce riscante? Ce, o să se rupă-n bucăți? Ce, sînt tîmpiți?

– E genul de idee care provoacă scandal în România.
– Știu, îmi pare rău, eu sînt un om îndrăzneț în gîndire.

– Dar răspundeți-mi la cîteva obiecții. Unu: asta nu va pulveriza viața politică?
– Nu, dar ce, în Germania e pulverizată?

– Și n-ar amplifica enorm birocratismul politic și aparatul parazitar (al atîtor noi instituții)?
– Da, și ce? Nu e mare lucru. Elveția e mică, e cît Banatul.

– Noi avem acum cîteva sute de parlamentari, dar cîți sînt cu adevărat oameni cu gîndire politică?! Și dacă vom avea mii...?!
– Gospodari există, nu trebuie să fie genii politice. De ce Elveția e cea mai fericită țară din Europa?

– Că n-are „istorie”... Să revenim la „landurile” mioritice. Cum le delimitați?
– Istoria le-a delimitat.

– Dv. ați enumerat cinci. Dar de ce să nu aibă parlament și Țara Bîrsei, și Țara Oașului, și Maramureșul și Bucovina...?
– Locul Bucovinei e în Moldova. Ea a fost ruptă de austrieci, dar ține de Moldova.

– Să sperăm că asta o va consola că rămîne fără parlament. Dar Maramureșul?
– În Ardeal.

– Și Basarabia?
– În Moldova. Și nici nu-i spune Basarabia, asta e o invenție a rușilor.

– Cum invenție, neamul Basarabilor noștri e invenție?
– Numele corect e Moldova. Basarabia i-au spus rușii, ca s-o diferențieze.

– Ba tocmai, că rușii-i spun Moldova, ca să persiste confuzie. Dar să trecem. Altă obiecție: care ar fi folosul acestei puzderii de parlamente?
– N-ar fi o puzderie, doar 5 sau 6: Țara Românească, Oltenia, Banatul, Ardealul, Moldova.

– Și Dobrogea?
– Face parte din Țara Românesacă, de la Mircea cel Bătrîn.

– Și folosul?
– O activare, o intensificare a gospodăririi țării. Construcții, șosele, amenajări în orașe: spitale, creșe etc. De ce de la București? De la București, doar ce-i privește pe toți cei 23 de milioane, cum e Washingtonul pentru cei 250 de milioane de americani...

– Și cum se vor numi aceste... „țări”: provincii, principate?
– De ce nu?

– Păi „nu”, fiindcă n-au principe.
– Principele e președintele acelui principat.

– Sună cam... Dar nu ne-am întoarce cu 150 de ani înapoi? Nu ne-am bătut atîta pentru unire? Italia, de-o altă pildă, nu s-a bătut și ea secole-n șir pentru unificare?
– Și uite că vrea să se rupă.

– Ceea ce nu-nseamnă că e bine.
– Sigur că nu e bine, fiindcă ar trebui să fie federală. Provinciile nu trebuie unificate cu tăvălugul.

– Nici nu e cazul la noi. Provinciile românești nu sînt unificate cu tăvălugul.
– Perfect, de acord, ele sînt în armonie.

– Și atunci, de ce să le dez-unim?
– Dar nu e dez-unire! E organizare! E structurare! Ce, S.U.A., nu-s un stat unitar? Sau Germania?

– Vin din istorii atît de diferite de-a noastră!
– Istoria noastră ne pune federalismul în palmă! Principatele Unite – asta sîntem noi în fond. Ce, vouă, românilor, vă place uniformitatea, omogenizarea?

– Ei, nu trebuie să vă simțiți singur contra „noastră”...
– Eu vreau diversitatea României, structurarea ei. Vreau ca prefectul să nu capete ordin de la București.

– Asta vrea și prefectul și populația.
– Păi despre asta e vorba. Nu-i lasă inițiativa! Totul vine de la centru. Centrul nu știe ce-mi trebuie mie aici, la Urlați. Supracontrolul centralizat paralizează. Francezii de-aia sînt în coada nemților, că nu sînt federaliști! Și-și bat joc de elvețieni, ha! Or, dă-mi voie, cine-și bate joc de elvețieni e un tîmpit, elvețienii sînt fruntea Europei, cei mai chibzuiți. E bine? Și cei mai bogați. Toate țările Europei ar trebui să-i imite. Și românii în primul rînd.

– Și noțiunea de stat unitar, ce conținut ar mai avea?
– Același ca pentru Germania federală, S.U.A. și Elveția. Și ce bine le merge! Ce podoabe de țări! Așa vreau și România.

– Dar uitați-vă la Uniunea Sovietică, ce tare era conglomeratul acela, forțat cum era!
– Era o monstruozitate și acum e același lucru. Rușii sînt un popor ciudat.

– Uitați-vă la Iugoslavia.
– Era mai bună federația iugoslavă. E o crimă că au distrus-o.

– Și atunci, noi abia să punem „granițe” interioare?
– Ce „granițe”?! Cîtă graniță e acum între Dolj și Gorj, atît! Crezi că între cantonul Berna și cantonul Zürich e graniță? Iar ungurii din România să aibă administrația lor în județele unde-s majoritari.

– Dar nu ca niște „Vaticanuri”, state-n stat, nu?
– Nu, județe, nu mai mult, cu ambele limbi obligatorii oficial.

– Cum vi se pare dorința unor maghiari din România de a avea universități în limba maghiară?
– Inadmisibilă. Ești român, trebuie să știi limba țării. Maică-mea era unguroaică, și încă ce unguroaică, dar mi-a spus: Taică-tu e român, ești român. Și nu știu nici 20 de cuvinte ungurești. Nu știu dacă în S.U.A. există universități în spaniolă...

– Sau în chineză... Bun, am înțeles. Să închid cu o mică întrebare: dv. unde locuiți de fapt, în Germania sau în Franța?
– În amîndouă.

– Dar ACASA dv., în care din ele e?
– În nici una. ACASA mea e în Baziaș. Sau la București. Deși nu mai știu ce e acolo. Și ce aud...

– Sînteți pentru revenirea „imediat㔠a Basarabiei la România?
– Nu. O să te miri: nu. Și cred că nici basarabenii nu sînt. Știi de ce? Pentru că lipsește prosperitatea. Unirea, reîntregirea se face în prosperitate. Atunci, da. Acum ar fi, mă tem, o cădere în gol.

*
– Vreau neapărat să-ți citesc un pasaj din Souvenirs ale lui Alexis de Tocqueville. E cel mai mare gînditor politic al Franței și, poate, al secolului al 19-lea. Ascultă-l cît e de clarvăzător: „Cînd mi se spune că la noi, în Franța. nimic nu scapă de revoluții, eu spun că nu e adevărat și că există un lucru neatins de nici o revoluție: centralizarea. O singură instituție nu poate fi cu nici un chip distrusă: centralizarea. Cum o să piară ea?! Opoziția o îndrăgește, guverenele o adoră. Chiar dacă, din cînd în cînd, le aduce dezastre neașteptate și cumplite, nici nu se gîndesc s-o disprețuiască. Plăcerea pe care centralizarea le-o provoacă, aceea de a se amesteca în toate celea și de a dispune de oricine, îi face să suporte orice pericol”. Ni se potrivește și nouă, românilor!

2002.04.28.

articolul în format *.pdf