Cristina GHEORGHE
Un anumit fel de Europă
Forum 
Realizarea unei Europe unite, se știe în acest moment, a constituit subiectul preocupărilor a generații întregi de filosofi, teoreticieni din diverse domenii și oameni politici, toți fiind deja cunoscuți de cei preocupați de această problematică. O abordare mai particulară a acestui subiect o întîlnim la literatul elvețian Denis de Rougemont (1906-1985), abordare care are ca premise realitățile europene existente după cel de-al doilea război mondial, dar și filosofia personalistă al cărei adept era.

Pentru Rougemont noțiunile de Europa și de federalism erau aproape sinonime, două noțiuni care se căutau și se completau reciproc. Definirea rougemontiană a federalismului se făcea în special prin opoziția acestuia cu naționalismul, cel dintîi dorind să unească și nu să unifice, în timp ce naționalismul, anti-Europa prin excelență, zdrobește diversitățile vii, sub pretextul unificării și declară suverană națiunea unificată. Ideea federalistă este simplă, dar nu ca o formulă, ea este mai degrabă de tip organic decît de tip logic (…) corespunde într-o mare măsură formelor de gîndire introduse de relativism, care nu vrea să supună grupurile unul altuia, o uniune care este simplu de simțit, dar complicat de exprimat, o chestiune care riscă să fie rău pusă pentru că se pune în mod brusc. Totuși Rougemont stabilește șapte principii federaliste valabile pentru Europa, pornind de la principiile federaliste elvețiene și opuse dogmelor totalitare:

1. Renunțarea la orice idee de hegemonie organizatorică din partea tuturor națiunilor componente ale unei federații.

2. Renunțarea la orice spirit de sistem, atitudinea federalistă fiind un refuz de a recurge la soluții sistematice, îndepărtate de realitate și distructive în ceea ce privește diversitatea.

3. Federalismul nu trebuie să cunoască problema minorităților, dar rezolvarea nu trebuie să o constituie suprimarea acestora, cum a fost cazul sistemului cantitativ totalitar.

4. Scopul federalismului trebuie să fie acela de a salvgarda calitățile proprii ale diversităților, de a conserva particularitățile și autonomia membrilor federației. Rougemont subliniază că nu se referă la toleranță, care este o virtute negativă, ci la faptul că fiecare națiune trebuie să exprime în mod liber ceea ce are mai bun.

5. Promovarea complexităților culturale, politice, administrative, lingvistice, religioase și economice ca o condiție a libertăților celor mai diverși membri ai federației împotriva simplismului brutal totalitar sau iacobin.

6. Formarea unei federații trebuie să se producă din aproape în aproape, din inițiativa persoanelor sau a diverselor grupuri culturale, religioase, economice sau de alt tip, nu plecînd de la un centru sau de la o guvernare, și chiar în afara guvernelor naționale.

7. O federație nu se creează împotriva unui pericol extern și nici în scopuri imperialiste, ci în avantajul și supraviețuirea fiecărei comunități constitutive și pentru ca acestea să poată exercita împreună funcții care depășesc forțele fiecăreia dintre ele.

Dintre cele șapte principii nici unul nu se referă la modalități practice de creare a unei Europe federale, la anumite instituții care ar trebui să stea la baza federației europene, fiind doar un fel de ghid de atitudine și conștiință federalistă, chiar o ideologie care, dacă se ține cont de evoluția situației în cadrul european unit, poate fi considerată o utopie. Chiar Rougemont este conștient de caracterul neobișnuit al teoriei sale și pentru a o fixa, pentru a-i stabili niște repere, compară federalismul cu totalitarismul, ideologie și sistem care, în viziunea lui, este unul simplu și rigid, spre deosebire de federalism, care este complex și suplu, dar tocmai simplismul unuia și complexitatea celuilalt determină indivizii să fie tentați și să-l aleagă pe cel care îi solicită cel mai puțin. La această situație se adaugă un alt inconvenient, și anume faptul că omul modern gîndea în continuare prin intermediul conceptelor specifice națiunilor, și nu al celor continentale sau internaționale. Între lumea colectivistă sovietică și cea individualistă americană nu exista cale de alegere pentru Europa, ea trebuind să o refuze pe cea dintîi și să nu aibă încredere în cea de-a doua. Soluția era inventarea pur și simplu a unui alt regim economic, politic și moral, regimul lui unul pentru toți si toți pentru unul, un regim social care, în viziunea autorului, se numește federalism și care corespunde geniului Europei, celui al libertății. Misiunea europeană de a inventa și de a realiza o altă cale pentru viitorul Europei, cea a libertăților organizate, a federalismului, între totalitarismul sovietic și individualismul american, era cu atît mai importantă și mai necesar de realizat în condițiile în care Europa a inventat atît capitalismul liberal cît și etatismul absolut.

În demersul său, Rougemont distingea o doctrină ortodoxă a federalismului, care încă mai susținea termenii de națiune, de unificare națională sau de apărare împotriva unuia dintre cele două blocuri, și federalismul ca ordine politică ce colaborează cu cei care o acceptă din motive care nu le aparțin, pentru că nu există o victorie totală a unei doctrine care nu se vrea una totalitară. O altă distincție era cea dintre unioniști, cei care doreau într-o formulă destul de vagă o mai mare unitate între țările Europei – dar care reprezentau totuși o etapă necesară pentru un federalism eficace – și federaliștii care se gîndeau la măsuri și instituții precise, care ar fi condus dincolo de suveranitățile naționale absolute, dar către o unitate absolută, la fel de periculoasă ca orice diviziune.

De nenumărate ori Rougemont aduce ca argument în necesitatea realizării Europei unite situația creată prin apariția blocului comunist și ascensiunea americană fără precedent, chiar dacă de multe ori în demersul său autorul încearcă să renunțe la această perspectivă. El considera însă că a avea dimensiuni mici poate fi un motiv de a fi angoasat, iar una dintre soluții era eliminarea frontierelor. De aceea, europenilor nu le rămîneau decît două posibilități: să se considere în primul rînd și pentru totdeauna francezi, cehi sau elvețieni și să refuze uniunea tocmai din acest motiv sau să aleagă uniunea Europei și să întemeieze singura putere capabilă să-i salveze din capcana naționalului și a regionalului.

Pentru a deveni însă cu adevărat o federație, Europa trebuia să preia exemplul Elveției, unde cantoanele au reușit, deși nu cu ușurință, să creeze organe comune renunțînd la suveranitățile lor absolute. Federalizarea era calea prin care Europa putea exista în continuare, deși Europa federală nu trebuia să fie realizată fără ca popoarele acesteia să fie informate, sarcină ce revenea partidelor politice locale și mișcărilor federaliste care, în acea perioadă, își prezentau candidații pentru primul parlament al Europei. Nu mai rămînea decît pregătirea Constituției federale europene, în ciuda tuturor oponenților și obstacolelor, cu gîndul la Stalin, și în ciuda tuturor riscurilor de a elabora sau nu această Constituție.

Dacă Europa nu devenea o speranță pentru mase, nici o armată a lumii nu o va putea apăra. Nimeni nu vrea să moară decît pentru rațiunea de a trăi.

(D. de Rougemont, L’Europe en jeu (1948), Lettre aux députés européens (1950), Oeuvres completes, vol. I; Orientation vers une Europe fédérale (1963), Lettre ouverte aux Européens (1970), Oeuvres completes, vol. II)

CRISTINA GHEORGHE s-a născut în 1968, la Liteni, județul Suceava. Este doctorand la Marne la Vallée, Paris și UBB, Cluj cu tema Integrarea politică europeană, elemente concrete, teorii și tendințe. Este corespondent al revistei Realitatea de Mediaș; articole de publicistică.



2002.04.28.

articolul în format *.pdf