Paul DRUMARU
Scrisori din Transland
 
Pare-se că au cam uitat de tine, Armaghedoane, te-au uitat, ai fost o știre, un accident, un scandal printre atîtea altele, praf care s-a așezat, dar eu știu că, dat uitării cum ești, tu îți continui creșterea, tocmai de aia îți mai și scriu și în iulie, teșit de caniculă, copil netrebnic de la sfîrșitul lumii – sau doar de la capătul ei? –, cîte luni vei fi avînd acum, mai sugi sau ai început să-ți utilizezi colții cu care te-ai născut, pe care îi aveai din prima zi a nașterii, adică a punerii tale pe tapet – a dării tale în vileag, hai că nu vreau să fiu rău, tu ești o mică pocitanie născută dintr-o informație de presă, fapt divers lansat la momentul oportun, e vina ta că te încăpățînezi să trăiești chiar și după ce te-au îngropat, poate și vina mea, că am fost tentat să văd în tine omul în devenire, nu un nume de cod, ei bine, asta e, am făcut-o, plătim, în vreme ce tu cine știe de ce rele te ții, poate că ai și împușcat pe cineva, pe tine te-ai împușcat, cu pistolașul tău încărcat cu materie organică, bum! – ca demn cetățean cu drepturi egale al acestei republici, care, zice o voce mică din adîncul ființei mele, e, de fapt, un regat clandestin, știi ce mă face să cred că-i așa? faptul că avem atîția baroni, da, Armaghedoane, puiule, să știi că sînt plecat departe și de acolo îți scriu ca prin vată și vata asta e vată de sticlă, se freacă de pielea vremii și timpurile se scarpină și de aceea sună totul așa, ca un nechezat, chit că ne-aș plînge de milă dacă nu mi-ar veni să rîd la ideea că i-ar mai putea fi cuiva milă de noi – și cînd te gîndești ce frumos suna deviza liberalilor ălora: „prin noi înșine”, adică prin propriile noastre forțe, dar ce poți deduce de aici? că nu le avem? păi, dacă așa ar fi fost n-am fi avut chiar și 4 (patru) puteri în stat – presa, care dă cu ce apucă, de la periuță la toroipan, justiția, care dă cu balanța, pe apucate, ca personajele alea din Dürrenmatt, „Tobby și Lobby, sîntem orbi, sîntem orbi...”, despre celelalte ce să-ți mai spun, vorbesc de la sine, vorbele lor ne stau nouă în spinare ca niște pietroaie învelite în lei de plastic nereciclabil, dar știi, viitor om de stat ce te văd, știi la ce mă gîndesc eu? – toată lumea zice că toată lumea fură, foarte bine, adică foarte rău, adică să fure, dar să pună dracului banii ăia la treabă, măcar o parte din ei, să nu-i bage numai în bunuri de locuit, de crăpat și de vipuit, căci pînă și mafia, vreau să zic aia originală, știe regula jocului, vrea să iasă la lumină, să devină onorabilă, să poată zice: uite, afacerea asta-i legală, numai la noi vor să fie ei respectați pe nimica, pe în-cre-de-re, care încredere? – Armaghedoane, lovi-te-ar gigacaloria, știi tu ce-i aia trai decent? media dintre traiul lor indecent și traiul nostru indecent, așa că de asta îți spun: vezi pe unde calci, cînd o să începi să umbli, căci după socoteala mea tu mergi încă doar de-a bușilea, pui și mînuțele jos, ceea ce nu e rău, îți dai seama ce se află la nivelul solului țării ăsteia care de mult ar fi trebuit să fie o minunăție rîvnită de Europa și nu ceva la capătul unui ciolan femeist, numai să nu uiți, cînd te ridici în două picioare să nu începi să te bați cu pumnii în piept, măcar tu să n-o faci, peste ani. Nu știu de ce îmi pun eu speranța în tine, nu știu de ce îmi pun eu speranța în acest nou partid, URR, nu știu de ce îmi mai pun eu speranța în ceva, poate pentru că speranța moare ultima, ceea ce înseamnă că atunci vom fi deja cu toții morți și-ngropați. S-ar putea face oare ca toate astea să fie cumva... invers? – Cu ani în urmă îmi plimbam cîinele pe stradă și m-am încrucișat în drumul meu cu un tată care-și plimba băiețelul de vreo cinci ani și numai ce-l aud pe copil: „Tată, ce-i aia invers?” Tatăl, luat prin surprindere, încearcă mai întîi să încropească o explicație, dar nu-i iese, e din ce în ce mai nemulțumit, iritat, nu găsește punctul de sprijin, termenul de comparație – acuma noi știm ce i-ar fi trebuit lui, dar el nu știa. Și atunci se înfurie, ridică palma și zbiară: „Uite-așa, INVERS!” Evident, cu amenințarea că dacă-l mai sîcîie cu întrebările sale tîmpite o să vadă el. Înțeleagă de-aici cine ce-o vrea. Reciproca o fi valabilă? Om vedea.

PAUL DRUMARU s-a născut în 1938 la Alba-Iulia. Este scriitor, traducător. Transland – Poeții mei maghiari (2 vol.), București, 1999.


2002.06.21.

articolul în format *.pdf