MURÁNYI Sándor Olivér
Călătoriile ardelene ale lui Ulise
Observator 
Opera savantului umanist și a aventurierului Faludy György este una dintre cele mai mari realizări ale literaturii maghiare contemporane. Acest Ulise maghiar „a bătut în lung și-n lat toate cele șase lumi, binecuvîntat și scuipat în fiecare dintre ele”; a luptat ca soldat al armatei americane în cel de al doilea război mondial, a ținut ore de filosofie în tabăra de concentrare de la Recsk, se întreținea cu József Attila, iar de la Einstein a primit două sfaturi importante. Primul se referea la secretul longevității: nu purta niciodată ciorapi, căci organismul respiră cel mai bine prin intermediul pielii tălpilor, iar al doilea la prevenirea calviției: poartă-ți părul lung pentru ca imunitatea acestuia să rămînă puternică. S-a ținut de ambele sfaturi.

Viața lui Faludy e deci cît se poate de neobișnuită, cu o poezie și cu întîlniri neașteptate. Poetul cunoscut peste tot în lume datorită baladelor sale despre Villon reprezintă o ruptură în raport cu ordinea și concepțiile literare limitate de ideologii politice, sociale și religioase, o deschidere revoltată înspre acel mod de a vorbi al literaturii universale, care, pînă acum, s-a dovedit a fi cea mai durabilă, fiind cea mai reușită intersecție a naționalului și a universalului.

Marele aventurier a fost, pînă acum, în total de trei ori în Ardeal; prima oară în 2000, căci dictatura comunistă nu i-a permis să vină mai repede, și numai pentru a vedea (cum spunea el însuși) pămîntul lui Orbán Balázs, Dsida Jenő și Gaál Gábor … Astfel – cum mărturisea – nu i-a rămas decît o singură posibilitate: „să supraviețuiască sistemului opresiv…” Și atunci, în sfîrșit, a sosit acest veșnic tînăr care – cu cuvintele lui Szőcs Géza– „s-a născut abia de-o clipă, în timpul lui Franz Josif”, pășind tineresc peste pragul Universității Babeș-Bolyai și dînd răspunsuri cu o prospețime spirituală nevătămată la întrebările adresate de studenții curioși. Atunci cînd l-am întrebat despre primele sale impresii despre Ardeal, a făcut următoarea remarcă surprinzătoare: „M-a cuprins un sentiment interesant, cînd ne-am oprit să bem o cafea la Bucea. Încăperea mică și întunecoasă, cu oameni ce povesteau prietenoși, aducea a cîrciumă ugandeză.”

O tînără l-a întrebat pe regele poeților despre prietenia sa cu Márai Sándor. În sinea mea m-am bucurat și, fiind un mare admirator al lui Márai, așteptam cu curiozitate răspunsul: „Cu Jurnalele, Márai a adus ceva nou în literatura maghiară. Acestea sînt niște lecturi extrem de interesante, cititorul simte că, în spatele rîndurilor, se află Marele Singuratic, care s-a aruncat pe el însuși în singurătate. Asta i-a adus în cele din urmă moartea…”

Cînd organizatorii întrunirii au încercat să pună capăt potopului de întrebări, spunînd că poetul a venit în Ardeal în pofida sfatului medicului său și că discuția ce a durat mai mult de oră îi este foarte obositoare, omul de nouăzeci de ani a sărit în picioare și spre uimirea celor prezenți a spus: „Vă pot vorbi chiar pînă mîine dimineață, dacă nu vă plictisesc” Cuvintele sale au fost primite cu rîsete și aplauze însuflețite, ca un fel de recunoaștere a faptului că nenea Gyuri este cel mai tînăr dintre toți. La sfîrșitul întrunirii, șirul celor ce așteptau pentru o dedicație șerpuia prin sala festivă a Facultății de Filologie. Cînd am ajuns și noi la acest Ulise maghiar al nostru, care ne-a dat cîteva dedicații, s-a aplecat spre tovarășul meu și i-a spus în șoaptă: „Tu ești al o sutălea om care îmi cere o dedicație.” De necrezut. După mulțimea de întrebări ce i s-au pus, a mai avut răbdarea și puterea de a număra. Cînd am părăsit sala eram îngîndurați.

Pentru a doua oară, Faludy a ajuns în Ardeal în primăvara lui 2001. La lacul Sfînta Ana, el sărbătorea în tovărășia tinerilor săi prieteni ziua care era poate cea mai importantă pentru el. La festivitate a vorbit despre impresiile sale de călător, iar discursul său s-a încheiat cu o concluzie interesantă: „În pofida greutăților, în tabăra morții de la Recsk sau în America, viața mi s-a părut la fel de interesantă și frumoasă, chiar în mijlocul foametei și a strîmtorării, căci viața este întotdeauna și peste tot frumoasㅔ Niciodată nu voi uita aceste cuvinte al căror mesaj răzbate și din multe poezii ale sale.

Cu cea de a treia ocazie – sperăm că nu pentru ultima oar㠖 Faludy a venit în Ardeal în luna iunie a acestui an. La Cluj, a ținut o serată literară la întrunirea fondatoare a Ligii Scriitorilor Maghiari din România. La întrebările unui poet, Orbán János Dénes, distins cu premiile József Attila și Faludy, Maestrul a explicat că societatea în plină viteză a zilei de azi are o nevoie sporită de literatură. El a atras atenția asupra marilor probleme ale epocii noastre, cum ar fi explozia demografică, goana după bogății, poluarea. „Profetul-poet ne aduce ceva din lumea spiritului, tocmai de aceea el trebuie să mediteze și asupra grijilor sociale” – a subliniat acest gigant al spiritului. După această serată, el a „sfințit” noua crîșmă literară ce poartă numele lui Bulgakov și a atras atenția asupra faptului că numele de „crîșm㔠nu e deloc peiorativ; el a povestit despre primele mari crîșme literare ale istoriei, unde „poeții romani se bucurau de bunăvoința tinerelor soții ale patricienilor”.

Itaca l-a așteptat douăzeci de ani pe Ulise – Ardealul îl va aștepta întotdeauna pe Faludy György.

Traducerea: Alexandru POLGÁR
2002.06.21.

articolul în format *.pdf