Ovidiu PECICAN
E. U. nu e U. E.!
Observator 
Ziua Literară nr. 5 (din 10-16 iunie) acordă atenție, prin pana unui anonim sagace și gureș, ascuns după inițialele cu gust egocentric E.U., unui dialog al lui Claude Karnoouh cu subsemnatul. Mai întîi, profesorului francez i se explică mocănește de ce e întemeiat să i se spună Bucureștiului „micul Paris”, chestiune de care pe Karnoouh îl umflase rîsul. Aflăm astfel că Bucureștiul chiar era odinioară un petit Paris, însă doar într-al treilea rînd, „după Belgradul de atunci, după Sofia acelor vremuri...”). Acum, că topul e stabilit și (iar) ocupăm locul trei în regiune, amabilul erudit trece mai departe. Mîndru de fapta sa culturală, el mă fericește și pe mine cu atenția sa. Înainte de orice, „anonimul bucureștean” mă prezintă cititorilor ca „specialist în Simion Dascălul”, „susținător al ideilor de federalizare (a se citi împărțire) a României, semnatar al unui josnic Memorandum (josnic măcar prin obrăznicia de a-l denumi public Memorandum precum celebrul și eroicul Memorandum al fruntașilor români ardeleni din vremea dualismului austro-ungar)”. Să-i spui omului că e mai bine să fii expert în Simion Dascălul decît în nimic? Să îl pui să scrie de o sută de ori că segregarea teritorială nu e tot una cu federalizarea, și că între aceasta din urmă și curentul de idei numit federalism e o anume distanță conceptuală? Te-ar întreba ce e ăla concept! Să-i explici că pe categoria de texte numite „memorandumuri” nu are nimeni patentul definitiv? I-ai distruge insului visarea într-aripată la eroii de odinioară. Unde mai pui că, săracul de mine, n-am susținut nicăieri că aș fi semnat singur textul respectiv, ceilalți doisprezece semnatari avînd cel puțin tot atîtea merite în paternitatea documentului evocat. Dar pentru omul nostru toate astea n-au nici o importanță. Pe scurt, n-ai ce-i face: confundă funcția cu autoritatea și zelul calomniator cu dezbaterea de idei.

Dl. gazetar E. U. îmi face această fastuoasă și erudită prezentare pentru a lămuri că nu există două Vietnamuri, cum susținusem în discuția publicată de revista Steaua, ci „Vietnamul e unul singur cam de vreo 30 de ani și are și 30 de miliarde de dolari investiții străine”. Numai că diferențele cultural-sociale dintre regiunile unui stat nu se estompează după doar trei decade!... În logica de mare strateg și geopolitician a anonimului nostru, frontierele statale anulează orice diferențe de mentalitate, niveluri și tipologii culturale etc. Să fie E. U. sănătos, în S.U.A. războiul civil a avut loc cu un secol și jumătate în urmă, dar „nordul” și „sudul” continuă să existe cu mentalități proprii caracteristice pînă azi. Domnule director Eugen Uricaru, nu mai lăsați oamenii să vă facă de rușine. Dumneavoastră care v-ați însușit temeinic diplomația și ați citit, pun pariu, și paginile lui Fernand Braudel despre „durata lung㔠în istorie e imposibil să confundați șublerul cu pianul. Fiți exigent, puneți-vă colaboratorii anonimi cu burta pe carte. Încă nu e totul pierdut și ar putea învăța cum să nu mai confunde frontierele spirituale cu bariera; eventual, chiar cea a Vergului. Sau a Verbului. După putință.

2002.06.21.

articolul în format *.pdf