Dorin PETRIȘOR
Numai Cluj, fără Kolozsvár
Actualitate 
Clujul, ca arenă de dispută electorală, are un statut diferit față de celelalte mari orașe din România. Față de Iași, Constanța, Brașov sau București, în campania electorală (și nu mai atunci), Clujul este „atacat” de candidații pentru un fotoliu în Parlament și de cei care rîvnesc la cel de primar mai ales dinspre relațiile interetnice. Acestea par să conteze aici mai mult decît integrarea europeană sau chiar decît performanțele economice ale administrației locale. Orașul de pe Someș a devenit un loc simbolic de înfruntare pentru cele două mari grupuri etnice din România: românii și maghiarii. Capitală a Transilvaniei, cel mai puternic centru cultural, dar și economic al celei mai prospere provincii românești, Clujul este revendicat ca spațiu politic, în egală măsură, de reprezentanții celor două etnii.

Primarul Gheorghe Funar a cîștigat detașat trei alegeri locale, pedalînd aproape exclusiv pe discursul naționalist. Aproape că nu există declarație făcută de acesta în care să nu se facă referire, evident cu tentă negativă, la minoritatea maghiară și la organizația politică a acesteia, UDMR. În cei zece ani de cînd este primar, Funar s-a opus vehement introducerii limbii maghiare în administrație, invocînd, de fiecare dată, legile în vigoare. Dacă legea nr. 69/1991 nu specifica decît că hotărîrile consiliilor locale pot fi comunicate și în limbile materne ale minorităților naționale, acolo unde acestea au o pondere semnificativă, fără a face precizări metodologice, legea nr. 215/2001 este mai limpede. Astfel, conform art. 90, alineatele 2, 3 și 4, „în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținînd unei minorități naționale au o pondere de peste 20 la sută din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autoritățile administrației publice locale și cu aparatul propriu de specialitate, aceștia se pot adresa, oral sau în scris, și în limba lor maternă și vor primi răspunsul atît în limba română, cît și în limba maternă (...) vor fi încadrate și persoane care cunosc limba maternă a cetățenilor aparținînd minorității respective (...) Autoritățile administrației publice locale vor asigura inscripționarea denumirii localităților și a instituțiilor publice de sub autoritatea lor, precum și afișarea anunțurilor de interes public și în limba maternă a cetățenilor aparținînd minorității respective...”

Conform acestei legi, la cele cinci intrări în Cluj ar fi trebuit montate plăcuțe bilingve, pe care să scrie atît „Cluj-Napoca”, cît și „Kolozsvár”. În plus, ceea ce ar fi fost de-a dreptul jignitor pentru Funar, pe Primărie trebuia inscripționat și „Polgármesteri Hivatal”, denumirea maghiară a instituției. Primarul a încercat (și a reușit) toate tertipurile posibile pentru a ocoli aplicarea legii. Majoritatea fac parte din obișnuitul său arsenal de clovnerii politice, prin care „protesteaz㔠față de legi sau hotărîri guvernamentale care nu-i convin. Față de legea adminstrației publice locale, de exemplu, s-a manifestat amplasînd deja celebrele panouri publicitare galbene, cu citatul din Constituția României privind limba oficială. Altă tehnică de „păstrare a românității” orașului a fost ocolirea aplicării Hotărîrii de Guvern nr. 1206, publicată în 7 decembrie 2001, act normativ care-l obliga la inscripționarea bilingvă. Funar a argumentat, în 7 martie, cînd expira termenul de 90 de zile stabilit de guvern, că pur și simplu nu a avut timp să organizeze licitația pentru construirea plăcuțelor, pentru a obține avizele necesare etc. În acest fel, a reușit să mai tragă de timp.

Cel mai tare argument al primăriei clujene împotriva aplicării prevederilor legii 215 a fost însă cel statistic. Funar a organizat „rezistența” la acest act normativ în așteptarea rezultatelor recensămîntului din 18-27 martie 2002. El a susținut că ordonanța de guvern referitoare la montarea plăcuțelor bilingve „se referă la prezent, nu la trecut, iar recensămîntul din 1992 nu mai este valabil”. Deci nu va permite montarea acestora pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca înainte de a afla rezultatele recensămîntului. La începutul lunii martie, Funar a estimat numărul locuitorilor de etnie maghiară din Cluj-Napoca la numai 11 la sută din populația totală a orașului, pentru ca, în aprilie, să ofere o „cifră exactă”: 18,45 la sută. Acesta ar fi – după el – rezultatul proaspăt încheiatului recensămînt, deși, oficial, rezultate parțiale au fost date publicității abia în luna aceasta, iar cele finale vor fi în martie anul viitor.

Structura etnică a Clujului a avut, într-adevăr o evoluție defavorabilă etniei maghiare. Dacă la recensămîntul din 1956 numărul maghiarilor din Cluj era încă mai mare decît cel al românilor (nici una dintre etnii neavînd o pondere mai mare de 50 la sută), ulterior, an de an, migrația internă, favorizată de politica comunistă de industrializare, dar și de naționalismul lui Ceaușescu, a schimbat datele problemei. Din majoritari în oraș, românii au devenit covîrșitor majoritari. Iar ultimul act al românizării Clujului s-a jucat în deceniul trecut. Astfel, conform recensămîntului din 1992, dintr-o populație totală de 328 602 persoane, 248 572 erau români (75,6 la sută) și 74 871 maghiari (22,8 la sută), ceea ce justifica pe deplin aplicarea prevederilor legii 215 referitoare la minorități naționale. Anul acesta situația arată puțin diferit, dar suficient cît să-i dea apă la moară lui Funar. Cel puțin asta reiese din datele parțiale publicate în aceste zile. Dintr-un total de 317 379 de locuitori, Clujul are 252 720 români (79,6 la sută) și 59 975 maghiari (18,86 la sută, „ceva mai mult” decît prima estimare a primarului). Și chiar dacă aceste date nu sînt încă oficiale, mare lucru nu se poate schimba pînă în martie 2003, căci nu este vorba, în acest caz, de un simplu sondaj de opinie, cu erorile lui inerente, ci de o numărătoare cît se poate de exactă. Funar poate fi, eventual, sancționat pentru că l-a luat gura pe dinainte, dar cifrele rămîn. În plus, de curînd, și președintele UDMR, Markó Béla, a confirmat această evoluție demografică, susținînd că maghiarimea este în continuă scădere în România.

S-a întîmplat că procentul maghiarilor din Cluj a scăzut „în mod natural”. În primul rînd, sporul natural al ungurilor este „prin tradiție” mai mic decît cel al românilor. De fapt, românii au avut întotdeauna un scor mai bun la capitolul nașteri. Pe urmă, din 1990 încoace, Ungaria a constituit un factor de atracție pentru emigranți, iar ungurii sînt, evident, favoriți la stabilirea în țara vecină. În paralel cu emigrarea unei părți a maghiarilor din Cluj spre Ungaria s-a produs și migrația internă dinspre satele din jur, fenomen care, de fapt, nu reprezintă decît continuarea unuia ce se produce de mai multe decenii.

În planul vieții cotidiene nu se va întîmpla nimic deosebit. În plan politic, însă, este posibil ca, după ce datele recensămîntului devin oficiale, UDMR să adopte o politică mai defensivă, avînd în vedere prestigiul istoric de care se bucură acest „oraș pierdut”. Aceasta deși, deocamdată, Uniunea nu face nici o apreciere asupra actualei structuri etnice a orașului. „Nu pot să comentez o scădere ipotetică”, spune senatorul Eckstein-Kovacs Peter. Pentru Funar însă ar putea fi o victorie importantă, căci ar demonstra alegătorilor săi c㠄ține în mîn㔠Clujul.

Și, dacă Transilvania are acum un aer mai „occidentalizat”, cu plăcuțele bilingve apărute în mai fiecare cătun, capitala provinciei va rămîne la naționalismul secolului 20. Numai Cluj, fără Kolozsvár, pare mai degrabă un oraș hutu, decît unul al Mitteleuropei.

DORIN PETRIȘOR s-a născut în la Gilău, județul Cluj. Este ziarist, redactor la Gazeta de Cluj.


2002.06.21.

articolul în format *.pdf