Ana LUDUȘAN
Viitorul sat mondial
Actualitate 
Despre producția de cartofi și despre informatică
Universitatea de vară de la Ilieni, organizată de Liga Pro Europa în iulie 2002, a propus o agendă de subiecte politice de cea mai mare urgență. Printre acestea, criza economiei clasice în fața tendințelor de globalizare. Economia clasică, în cazul României, formulată în jurul resurselor locale, regionale și naționale destinată să satisfacă o piață locală, regională și națională, foarte rar și cu rezultate slabe destinată exportului, este presată de tendințele de globalizare ale unei piețe în care produsele, capitalul și oamenii circulă dintr-o parte în cealaltă a globului fără nici un fel de dificultate. Vezi universalizarea unor produse banale ca Coca-Cola, a celor de cosmetică, detergenți sau a unor articole de îmbrăcăminte, dar și a echipamentelor din informatică și comunicații.

Actorii economici actuali, din punctul de vedere al lui Kolumban Gábor, unul dintre referenții Universității de la Ilieni, nu mai sînt intreprinderile de interes local, regional sau național, ci marile corporații internaționale. Aceștia sînt actorii economici care dictează tendințele economiei globale. IMM-urile se constituie ca subunități ale marilor corporații, fie ca 1. furnizori de expertiză, fie ca 2. furnizori de servicii pe domenii specializate. În nici un caz, aceastea nu pot genera politici economice decît prin presiuni colaterale și nesemnificative, presiuni care se constituie doar ca un semnal de alarmă pentru politica economică a marilor corporații. După autorul mai sus amintit, IMM-urile nu constituie panaceul universal al emancipării economice al unui stat național. Acestea au doar rol de reglator al pieței muncii, de amortizor al crizelor sociale, este un sector care poate aduce venituri unui număr destul de mare de actori sociali, iar, în fața crizelor economice de proporții, se restructurează cu cea mai mare viteză și cu cele mai mici costuri. Dar ele rămîn actori economici de mîna a doua, care respectă pașii dictați de marile corporații mondiale. Acest lucru nu este o nenorocire. Un IMM local cu o invenție ca cea a brăzdarului metalic în epoca plugului de lemn va avea toate șansele să se transforme într-o mare corporație mondială. Nu este deloc o glumă. Acei actorii sociali, fie persoane, fie instituții, care au știut să exploateze nevoia socială au creat evenimente istorice. Progresele din informatică și comunicații au transformat globul într-un sat mare în mai puțin de douăzeci de ani. Viitorul sat mondial își va structura politicile economice, de securitate și cele de eficiență socială după o diviziune foarte diferită de cea pe care am cunoscut-o pînă acum. De aceea, politicienii viitorului vor trebui să fie persoane foarte competente cu o mare capacitate de adaptare. Politica va fi restructurată de știință și tehnologie și mai puțin de doctrine ideologice. În satul mondial, sărăcia și conflictele de orice fel ale unui stat național vor fi probleme mondiale și nu probleme naționale atîta vreme cît acestea destabilizează ordinea mondială. Subcultura va fi proprie indivizilor și nicidecum unor state. Administrarea politică se va desfășura pe mai multe nivele. Cea de la nivel local și regional va administra politicile economice și cele sociale ținînd cont de resursele locale și de presiunile globale. Localitatea și regiunea sînt unități administrative transparente în care controlul și administrarea resurselor se poate face în cel mai eficient mod. Statul național va prelua politica internă, cea a sectoarelor economice strategice și reprezentarea externă. Politicile de securitate și apărare precum și reprezentarea intereselor economice la masa negocierilor globale vor fi transferate uniunilor de state sau statelor continentale, singurii actori politici care vor rezista competiției viitoare. Diviziunea muncii se va stabili conform unei piețe libere, combinate cu o piață controlată a tendințelor de dezvoltare și în funcție de capacitatea de adaptare a fiecărei localități, regiuni, stat național sau multinațional la concertul mondial.

Dacă fabricarea armelor nucleare nu va sta în grija unui stat mic și acesta va putea trăi foarte bine din politici bancare – ca Elveția de pild㠖 sau dintr-o agricultură ecologică, posibilitate de viitor pentru România, acest stat mic este normal să se îndrepte spre acele politici care îi asigură bunăstarea. Prestigiul unei acțiuni sociale sau al unei intreprinderi economice va fi măsurat de eficiența ei socială; cîți oameni hrănește și cîtă securitate socială produce. Marile performanțe, de orice fel, se vor stabili la nivel mondial. De aceea, criza economiei clasice poate fi privită ca generatoare de „ordine local㔠după expresia referentului amintit mai sus. Presiunile economiei globale pot fi valorificate ca oprtunități locale, regionale și naționale. Să luăm un singur exemplu. Un magazin din centrul Sydney-ului, al Bucureștiului sau al celui din Sfîntul Gheorghe conține cam aceleași mărci de țigări, detergenți, îmbrăcăminte, băuturi, conserve. Marea majoritate a acestora sînt produse de serie mare, relativ ieftine și de proastă calitate. În toate țările mai dezvoltate există o tendință tot mai evidentă spre produse de calitate și spre cele organice (naturale), în cazul produselor alimentare. Numai că, un produs natural se obține prin tehnologii tradiționale, cu productivitate mică, pînă acum, și deci mai scump, cu o adresabilitate scăzută pe o piață îndepărtată. Dacă acest produs se adresează unor cumpărători fideli, apropiați ca distanță, deci fără costuri mari de transport și intermediere, acest produs poate avea un preț atractiv și pentru producător și pentru cumpărător. Mai mulți producători de acest fel angajează forță de muncă și se concurează pe o piață liberă. Condițiile de monopol sînt excluse cînd numărul concurenților este suficient de mare încît nu este posibilă o înțelegere între ei.

Nevoia produselor alimentare sănătoase și de bună calitate este tot mai presantă la nivel mondial. Țara, regiunea, localitatea care va ști să exploateze această nevoie „va cîștiga pariul cu piața”. Cum este posibil acest lucru? Să ne imaginăm un exemplu la îndemînă, acela al adaptabilității producătorilor de cartofi la noua nevoie socială. Aceștia revin la o tehnologie tradițională, înlocuind ierbicidarea cartofilor cu prașila mecanică. Nimic mai simplu. Producătorul de cartofi în loc să dea banii pe ierbicid mai prășește odată cartoful. Industria de ierbicide se va reprofila pe industria de producere a utilajelor agricole. Aceiași oameni vor produce unelte agricole, dar nu vor polua mediul cu substanțe chimice. Producătorul de cartofi va fi în măsură să-și procure uneltele de care are nevoie și va prăși această plantă de oricîte ori va fi nevoie. Cartofii ecologici vor fi vînduți la început celor care pot da un preț mai mare sau celor care au probleme de sănătate pe o piață apropiată de producător. Dezvoltarea acestei afaceri va pune producătorul în situația de a dezvolta producția de cartofi ecologici extinzîndu-și piața. Acesta va putea, în același timp, să facă implanturi de tehnologie și în alte localități sau regiuni sau pur și simplu invenția lui se va difuza spre alți producători de cartofi. Rezultatul va fi acela al scoaterii de pe piață a cartofilor ierbicidați. Un rezultat foarte bun.

Dar care vor fi producătorii care vor accepta să se întoarcă la tehnologii tradiționale cînd cele moderne sînt mai mici consumatoare de efort fizic. Faptul că trebuie să consumi mai mult efort fizic cu prășitul decît cu ierbicidarea cartofilor este doar o aparență. Prășitul manual poate fi înlocuit cu succes cu cel mecanic, dacă ai unelte adaptate la această operație. În cazul acesta, prășitul mecanic poate fi mai ieftin decît ierbicidarea. Revenirea la tehnologii tradiționale în agricultură o pot face, în prima fază, mai ales producătorii care nu demult au abandonat practicile arhaice de exploatare a pămîntului, cei care sînt obișnuiți cu un cîștig mic și cei care sînt adaptați la munci mai grele și prost plătite. Din acest punct de vedere, România este pregătită pentru o agricultură ecologică. Industria ierbicidelor și a îngrășămintelor chimice se poate reformula fără dificultăți, fiind și așa în pragul falimentului. Mergînd mai departe cu analiza pe firul tendințelor mondiale, vom constata că industria alimentară se reformulează tot mai mult pe tehnologii de mică productivitate, pe cele artizanale, în favoarea produselor sănătoase și de bună calitate. Așa cum epoca naylonului a avut o viață scurtă în comparație cu cea a bumbacului și a firelor naturale, presupun că același lucru se va întîmpla și cu produsele din marea industrie alimentară. Tendințele mondiale din alimentație ne îndeamnă să credem că laptele praf va fi utilizat doar în călătoriile în spațiu iar pîinea pe bandă rulantă va lua locul pesmetului. Orice călător în țările mai dezvoltate a constatat că marii producătorii de pîine au fost înlocuiți de brutăriile mici care produc cîteva kilograme de pîine pe zi și o vînd în momentul în care au scos-o din cuptor. Și acestea vor fi înlocuite de mașinile de uz casnic în care introduci făina, drojdia, semințele și ce mai vrei să conțină pîinea și te duci la plimbare sau la cumpărături. Peste două ore vei găsi pîinea proaspătă, așa cum o vrei. Neagră, albă, cu lapte sau fără. Aceste tendințe mondiale pot, într-adevăr, produce ordine locală și regională. Globalizarea poate genera industrii sau activități artizanale de mare succes alături de industrii corporatiste care nu pot funcționa decît la nivel mondial. Industria de apărare, informatica și comunicațiile, transportul și dezvoltarea științifică nu vor putea rămîne în grija unui stat național. Acestea se vor formula ca politici continentale în jurul unor state puternice, sau ale unor uniuni de state care dețin pachete importante ale inovației științifice.

Viitorul sat mondial va fi administrat pe mai multe nivele de competență. Cel de securitate se va desfășura la nivel mondial. Evenimentele din 11 septembrie ne-au introdus în această logică. Fie că o acceptăm, fie că nu, această logică ni se impune ca o situație care cere o rezolvare rațională. Este de preferat să se găsească soluțiile cu cele mai mici costuri. Politica economică se va decide tot la nivel mondial de către marile corporații reprezentate de state continentale sau de uniuni de state. Localitățile, regiunile și statele naționale se vor formula în contextul mondial așa cum se formulează azi familia în sînul comunității locale și a societății în general. Acestea vor trebui să țină cont de presiunile și determinările externe, păstrîndu-și coeziunea, identitatea și ordinea lor internă. O responsabilitate mult mai ușoară față de aceea la care sînt supuse acum localitățile, regiunile și statele naționale. Acestea trebuie să facă față și nivelelor de responsabilitate pentru care nu au nici resurse nici competență. Pentru multe state naționale, politica de apărare este o problemă de fudulie, fără nici o acoperire în realitate.

Tendințele politice și economice viitoare se vor reformula cu o viteză pe care nu o putem gîndi și într-un sens în care generațiile neracordate la Internet nu o pot imagina. Dar, în viitorul sat mondial, mă simt la mine acasă. Liberă, scăpată de sărăcie și de gijile pe care alții sînt mai în măsură să le ducă. Grijile individuale se vor reformula în jurul identității culturale și a celei biologice.

ANA LUDUȘAN s-a născut în 1948 la Vîlcele. Este coordonator al Ligii Apărării Drepturilor Omului, fililala Cluj. Micul Stalin (roman), 1998.


2002.09.02.

articolul în format *.pdf